24. 06. 2025

Între 24 august şi 21 septembrie 2025, România devine centrul mondial al muzicii clasice, odată cu desfăşurarea celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu.

Evenimentul are loc în 5 săli de spectacol din Bucureşti - Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Auditorium şi teatrul Odeon, cât şi în Cluj, Timişoara, Constanţa, Sibiu.

Anul acesta, festivalul marchează şi 70 de ani de la moartea marelui compozitor, aducând un omagiu moştenirii sale artistice şi impactului profund asupra muzicii clasice universale.

Pentru al 16-lea an consecutiv, Grupul KMG International (Rompetrol) are onoarea de a fi partener principal al acestui eveniment de prestigiu, reafirmându-şi angajamentul pe termen lung faţă de cultură, excelenţă şi susţinerea valorilor româneşti.

Încă din 2010, Grupul KMG International (Rompetrol) este alături de Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu – o platformă de afirmare pentru tinerii muzicieni şi un etalon de calitate artistică, recunoscut internaţional. Prin susţinerea acestui eveniment, compania contribuie activ la viaţa culturală a comunităţii şi promovează un dialog artistic ce traversează generaţii şi graniţe.

Atât Rompetrol, cât şi George Enescu sunt simboluri ale excelenţei româneşti extinse la nivel internaţional. Ambele se remarcă printr-o istorie bogată, angajament faţă de comunitate şi capacitatea de a inspira – fie prin inovaţie şi energie, fie prin creaţie şi emoţie.

Ediţia din 2025 a Festivalului propune peste 95 de concerte grupate în 7 serii, sub direcţia artistică a maestrului Cristian Măcelaru, combinând tradiţia cu inovaţia şi adresându-se atât publicului cunoscător, cât şi noilor generaţii. Pe lângă capodoperele enesciene – precum opera Oedipe, Simfoniile, Rapsodiile Române sau Balada pentru vioară şi orchestră – publicul se va bucura de lucrări semnate de compozitori importanţi precum Dmitri Şostakovici, Pierre Boulez şi Maurice Ravel.

Unul dintre obiectivele principale ale festivalului este promovarea tinerelor talente. Orchestra Română de Tineret, alături de Orchestra de Tineret Gustav Mahler, va susţine concerte sub bagheta unor dirijori celebri precum Manfred Honeck şi Christian Reif. De asemenea, laureaţii Concursului George Enescu 2024 vor performa într-un cadru internaţional remarcabil.

Suplimentar, compania susţine proiecte şi evenimente culturale conexe Festivalului, menite să aducă muzica clasică mai aproape de un public cât mai divers. Un exemplu semnificativ al acestei implicări este sprijinul acordat lansării volumului In Memoriam Valentin Gheorghiu – un proiect coordonat de Monica Pop şi Ştefan Costache, în colaborare cu Artexim, ce omagiază nobleţea prezenţei maestrului pe scena muzicii clasice româneşti timp de peste şapte decenii. Lucrarea, o antologie de peste 400 de pagini, oferă o amplă prezentare biografică, artistică şi umană a unuia dintre cei mai mari muzicieni români ai secolului XX – pianist, compozitor, pedagog şi mentor, Valentin Gheorghiu fiind un veritabil reper de generozitate artistică şi excelenţă.

Tot în cadrul manifestărilor conexe, Rompetrol susţine expoziţia comemorativă Enescu 70, organizată de Art Safari, în perioada 5 septembrie- 14 decembrie, care explorează atât viaţa personală, cât şi cariera artistică a marelui maestru, evidenţiind contribuţiile sale remarcabile la muzica clasică mondială. Expoziţia reuneşte lucrări de artă, fotografii, obiecte personale şi documente rare, oferind publicului o perspectivă unică asupra moştenirii lăsate de George Enescu. Vizitatorii au astfel oportunitatea de a înţelege mai profund impactul său asupra muzicii universale şi influenţa exercitată asupra generaţiilor viitoare de creatori.

Pe parcursul Festivalului, compania aduce muzica clasică mai aproape de publicul larg, inclusiv în staţiile sale de alimentare, unde clienţii pot asculta compoziţii clasice. Aplicaţia de mobil Rompetrol Go include un playlist cu interpretări ale tinerilor muzicieni din cadrul Concursului Enescu, aducând astfel muzica clasică în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor.

Prin sprijinul acordat Festivalului Enescu, Rompetrol creează punţi între generaţii, încurajează dialogul, stimulează creativitatea şi contribuie la construirea unei imagini pozitive şi durabile pentru România pe harta culturală internaţională.