Companie

Rompetrol Well Services (RWS) este o companie românească specializată în servicii pentru sonde de țiței și gaze naturale, cu o experiență de peste 75 de ani în industria petrolieră. Portofoliul său include cimentări, sand control, stimulări, instrumentații cu sârmă, servicii cu azot, tubaj coloane, precum și închirieri de echipamente și scule.

Compania furnizează servicii operatorilor și contractorilor din industria de petrol și gaze, cimentările reprezentând peste 50% din cifra de afaceri. În ultimii ani, RWS a colaborat cu peste 40 de companii petroliere și contractori de foraj din România, Europa, Kazahstan, Irak, Iordania și Turcia, oferind soluții adaptate cerințelor tehnice ale fiecărui proiect.

RWS asigură suport tehnic și supervizarea operațiunilor din Europa și Asia Centrală prin baze operaționale echipate corespunzător și echipe cu experiență, instruite de specialiști europeni. Transferul de cunoștințe între generații este susținut prin instruire practică și programe interne dedicate fiecărei zone de activitate.

În 1998, compania a demarat procesul de listare la Bursa de Valori București (BVB), urmat de privatizarea completă în 2000. În 2007, preluarea Grupului Rompetrol de către KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, a integrat RWS într-un grup cu prezență internațională și a deschis noi oportunități de dezvoltare și modernizare.

Realizări Majore

Operaţii de cimentare de înaltă performanţă realizate în ultimii 5 ani

ZONE DE OPERARE ADÂNCIME MAXIMĂ TEMPERATURA MAXIMĂ LA TALPĂ
1. Turburea 4900 m 140 ℃
2. Târgu Jiu 5700 m 170 ℃
3. Moinești - Feteasca 4965 m 125 ℃
4. Pitești 5580 m 165 ℃
5. Timișoara 4245 m 180 ℃
ZONE DE OPERARE ZONE DE OPERARE ADÂNCIME MAXIMĂ TEMPERATURA MAXIMĂ LA TALPĂ
România 1050 5700 m 144 ℃
Bulgaria 5 5887 m 175 ℃
Iraq 4 3500 m 122 ℃
Ucraina 3 5148 m 109 ℃
Kazakhstan 96 3600 m 135 ℃

Asigurarea Calităţii

Performanţele proceselor tehnologice sunt în permanenţă măsurate şi monitorizate. Datele obţinute sunt utilizate pentru perfecţionarea operațiunilor şi îmbunătăţirea continuă a sistemului.

Compania investeşte constant în programe de modernizare pentru a îmbunătăţi serviciile de cimentare, stimulare şi tubaj material tubular, pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a celor mai performante software-uri de simulare și sisteme de achiziţii a datelor. Programele de investiții vizează atât echipamentele utilizate în operațiuni, cât și tehnologiile necesare pentru a răspunde cerințelor clienților.

Înaintea începerii unei operațiuni, toate etapele acesteia sunt analizate din perspectiva riscurilor asociate, prin evaluări de risc, analize JSA (Job Safety Analysis) și permise de lucru. Nicio activitate nu începe fără identificarea pericolelor și stabilirea măsurilor de control necesare.

Prin Planul de training profesional, compania se asigură că personalul operativ este competent, instruit și poate aplica procedurile de lucru, precum și procedurile de acțiune în cazuri de urgență.

Rompetrol Well Services a implementat şi menţinut un sistem integrat de management conform cerinţelor ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 45001 pentru asigurarea calităţii, protecţia mediului şi pentru sistemul de management al sănătății și securității ocupationale.

Obiective

RWS este deschisă la noi oportunităţi de afaceri ce pot apărea din consolidarea poziţiei sale în Europa Centrală şi de Est. RWS îşi propune să continue dezvoltarea sa pe pieţele tradiţionale prin modernizarea tehnologiilor sale operaţionale.

În contextul presiunii constante asupra industriei petroliere, compania urmărește să valorifice expertiza dobândită și să sporească potențialul pieței în creștere în exploatarea geotermală.

Competitivitatea și capacitatea de adaptare la schimbările din industrie au susținut evoluția Rompetrol Well Services și dezvoltarea sa ca furnizor de servicii specializate pentru sonde, inclusiv pentru proiecte complexe.

×
alert notice

ATENȚIONARE PENTRU UTILIZATORII ROMPETROL

Au fost identificate site-uri și campanii online false care folosesc abuziv identitatea vizuală Rompetrol pentru a induce utilizatorii în eroare și a colecta fraudulos date. Aceste pagini NU aparțin și NU sunt autorizate de Rompetrol.

Verificați întotdeauna adresa website-ului înainte de orice interacțiune online. Rompetrol nu solicită plăți sau date sensibile prin astfel de canale.

Mulțumim pentru vigilență!