Servicii de stimulare și acidizare
Stimularea acidă a sondelor este o intervenție prin care soluții speciale sunt injectate sub presiune în formațiunea geologică pentru a curăța și debloca porii rocii din jurul sondei. Prin îndepărtarea blocajelor și creșterea permeabilității formațiunii, intervenția poate contribui la creșterea productivității sondei.
RWS pune la dispoziţie personal, echipamente şi serviciile pentru efectuarea operaţiilor de stimulare acidă, ce constau în injectarea sub presiune a diverselor amestecuri de soluţii în matricea rocilor de zăcământ.
În funcție de tipul intervenției, soluțiile utilizate pot fi acide sau pot avea la bază alte substanțe și sunt preparate și pompate în condiții controlate, în funcție de caracteristicile sondei și de obiectivele operației.
Serviciile includ:
- stimulare acidă a gresiilor
- tratamente de acidizare sub presiune
- injecție cu CO2
Operațiunea presupune mai multe etape, de la analiza solicitării beneficiarului și stabilirea echipamentelor, materialelor și substanțelor necesare, până la mobilizarea echipei și amplasarea utilajelor la sondă. Soluțiile sunt apoi preparate și pompate în sondă, iar pe parcursul intervenției sunt monitorizați parametri precum presiunea și debitul, pentru controlul operațiunii.
Pe lângă soluțiile acide, serviciile de stimulare pot include pompări de soluții pe bază de enzime sau solvenți, soluții WSO (Water Shut-Off), hipoclorit, lichide fierbinți (Hot Oil), precum și alte operațiuni de pompare. RWS oferă și servicii de filtrare a apei sau a apei sărate la 2 μ (micro).
Echipament
- agregate de acidizare
- cisterne pentru transport acid și CO2
- unităţi pentru filtrarea apei de la sondă
Agregate pompare acid, montate pe șasiu
- putere hidraulică maximă: 350 BHP
- rată pompare: 50 - 1.000 l/min
- presiune maximă de lucru: 10.000 psi