International Chess School Championship

Festivalul Internațional al Șahului în Școală


În perioada 3-9 iulie, la Ploiești, are loc prima ediție a “Festivalului Internațional al Șahului în școală” organizat cu sprijinul Rompetrol, un eveniment ce promovează educația și mobilizează comunitatea internațională de jucători.

Peste 700 de copii, cu vârste cuprinse între 6-12 ani, provenind din 4 continente - Europa, America de Nord, Asia și Africa, vor avea oportunitatea să își demonstreze abilitățile strategice în cadrul acestei competiții internaționale.

90 de echipe, formate din 2 fete și 2 băieți, vor concura pentru marele trofeu, suplimentar, Festivalul găzduiește și un concurs de șah în aer liber, la care vor participa alți 400 de copii din România.

Participarea copiilor este gratuită, iar echipa ”Șah în școală” a pregătit numeroase premii pentru participanți: diplome, medalii, cupe, tricouri, manuale de șah și multe altele.

Demarat în urmă cu trei ani de către Rompetrol, proiectul „Șah în școală” are rezultate notabile la nivel național:

  • Peste 2.000 de profesori implicați;
  • Peste 50.000 de copii au participat la ore de antrenament de șah, în timp ce 23.000 de copii au participat la evenimente și competiții dedicate;
  • În ultimul an au fost susținute peste 40.000 de ore de șah;
  • Peste 41.000 de manuale au fost tipărite și distribuite gratuit;
  • Peste 8000 de seturi de șah au fost împărțite gratuit elevilor;

În 2023 sunt planificate concursuri și evenimente de șah în aer liber în mai multe județe din țară - Iași, Ploiești, Constanța, Roman, Timișoara, Galați, Bacău, Sighișoara, Sibiu, Satu-Mare, Suceava, Drobeta Turnu Severin, Pitești, Vaslui, Miercurea Ciuc.

În România, șahul nu este o materie inclusă în programul școlar, dar beneficiile acestui sport sunt evidente, ajutând copiii să aplice gândirea logică și în viața de zi cu zi.