17. 09. 2026


Rompetrol Well Services aniversează astăzi 75 de ani de activitate în susţinerea şi dezvoltarea sectorului petrolier şi de gaze din România. În prezent, compania este un partener de încredere naţional şi regional în asigurarea serviciilor speciale la sondă, recunoscut atât în Europa de Est cât şi în Asia Centrală.

75 de ani de activitate înseamnă o experienţă construită în timp, prin oameni, proiecte şi capacitatea de a ne adapta permanent la evoluţia industriei. Am pornit de la metode de lucru şi tehnologii specifice anilor ’50 şi am ajuns astăzi să operăm cu soluţii avansate, capabile să răspundă unor proiecte tot mai complexe, atât în România, cât şi pe pieţele internaţionale. Pentru noi, această aniversare este atât o recunoaştere a parcursului de până acum, cât şi un angajament pentru viitor: să păstrăm expertiza acumulată, să o transferăm noilor generaţii şi să continuăm să investim în tehnologie, siguranţă şi oameni”, a declarat Georgian Florea, Directorul General al Rompetrol Well Services, companie membră a Grupului KMG International.

Din 1951 şi până în prezent, Rompetrol Well Services (RWS) a evoluat constant, de la metode de lucru bazate pe calcule empirice şi rezultate limitate la utilizarea unor soluţii digitale avansate şi tehnologii de ultimă generaţie.

Investiţiile în echipamente moderne, instruirea continuă a personalului şi diversificarea portofoliului au consolidat poziţia RWS ca lider naţional şi partener internaţional de încredere în segmentul serviciilor speciale la sondă. În spatele fiecărui proiect se află o logistică riguroasă, coordonată din baza tehnică centrală de la Ploieşti şi susţinută de o flotă formată din 107 unităţi speciale şi autovehicule specifice industriei din care facem parte.  

Serviciile de cimentare ale sondelor de ţiţei şi gaze reprezintă nucleul tehnic al companiei, implicând 75% din personalul operativ şi acoperind operaţiuni de cimentare a coloanelor şi linerelor, cimentări sub presiune, precum şi realizarea lucrărilor de abandon al sondelor, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea cerinţelor privind protecţia mediului. Pe lângă cimentări, portofoliul de servicii include stimulări pentru îmbunătăţirea productivităţii sondelor, pompări cu nitrogen pentru punerea în producţie a sondelor şi efectuarea probelor de presiune şi etanşeitate, operaţiuni de tubare şi detubare, precum şi diverse operaţiuni de pompare (ex. circulaţia şi înlocuirea fluidelor).

Toate aceste operaţiuni integrate sunt fundamentale pentru menţinerea integrităţii sondelor, un element esenţial pentru exploatarea eficientă şi în siguranţă a resurselor. Fiecare sondă este unică, iar specialiştii Rompetrol Well Services analizează şi optimizează individual compoziţiile pastelor de ciment şi soluţiile tehnice necesare fiecărei operaţiuni. Din 2001, compania a făcut o tranziţie strategică către formule avansate, utilizând produse – cimenturi şi aditivi – certificate în conformitate cu normativele europene şi selectate pe baza celor mai bune soluţii tehnice disponibile în domeniu.
 
Profesionalismul şi experienţa specialiştilor români au consolidat reputaţia companiei, astfel încât serviciile RWS sunt solicitate pentru proiecte de amploare de operatori petrolieri şi contractori de foraj din România, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Grecia, Azerbaidjan, Iordania, Irak, Israel şi Kazahstan. Capacitatea tehnică a companiei a fost demonstrată, de-a lungul timpului, în întreaga regiune, prin lucrări specifice executate cu succes la sonde forate la adâncimi de până la 5.900 de metri în Bulgaria, 5.200 de metri în Ucraina, 4.800 de metri în Kazahstan şi 3.500 de metri în Irak.

În ultimii ani, Rompetrol Well Services şi-a extins activitatea şi către domenii conexe din regiunea Mării Negre, contribuind la proiecte strategice. Compania a realizat lucrări de cimentare pentru sonde geotermale la Baloteşti (Therme Bucureşti), Beiuş şi Aarhus, Danemarca, în cadrul unui proiect-pilot, precum şi la Spitalul Gerota. De asemenea, RWS a participat la dezafectarea platformei marine Gloria, prima operaţiune de acest fel din România, precum şi la lucrări similare în perimetrul offshore Doina.

În prezent, RWS contribuie la proiecte de mare complexitate, precum „Caragele Deep”, realizând lucrări de cimentare la sonde de peste 5.000 de metri, în cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit în ultimele decenii. Dincolo de activitatea desfăşurată pe şantier, inginerii companiei au realizat un amplu proces de planificare pentru elaborarea programelor de cimentare aferente fiecărei sonde de extracţie a ţiţeiului şi gazelor naturale.

În ultimii 15 ani, compania a derulat peste 16.000 de operaţiuni speciale semnificative. Acestea au fost realizate atât în proiecte din România, cât şi în străinătate, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, de către specialiştii RWS. În ultimii cinci ani, compania a menţinut o medie de aproximativ 140 de angajaţi.

Pentru a susţine acest ritm de activitate şi a asigura schimbul de generaţii, compania investeşte constant în atragerea de tineri specialişti. Peste 60 de absolvenţi ai învăţământului universitar şi preuniversitar au participat la programele de traineeship derulate de companie în ultimii 10 ani, dintre care 80% au fost selectaţi şi au decis să îşi continue cariera în cadrul RWS.

Din 2007, odată cu integrarea Grupului Rompetrol în KazMunayGas, RWS face parte dintr-un grup energetic cu acoperire globală, consolidându-şi astfel poziţia în regiune.


Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Rompetrol Well Services/KMG International

 

×
alert notice

ATENȚIONARE PENTRU UTILIZATORII ROMPETROL

Au fost identificate site-uri și campanii online false care folosesc abuziv identitatea vizuală Rompetrol pentru a induce utilizatorii în eroare și a colecta fraudulos date. Aceste pagini NU aparțin și NU sunt autorizate de Rompetrol.

Verificați întotdeauna adresa website-ului înainte de orice interacțiune online. Rompetrol nu solicită plăți sau date sensibile prin astfel de canale.

Mulțumim pentru vigilență!