07. 05. 2026


Rompetrol Energy, operatorul centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia, a înregistrat rezultate operaţionale solide în perioada 30 decembrie 2025 – 30 aprilie 2026, reuşind să susţină procesele tehnologice ale celei mai mari rafinării din ţară – Petromidia Năvodari.

Centrala, care a trecut prin toate testele şi certificările necesare pentru funcţionarea continuă, a produs, în primele patru luni, aproximativ 180.000 de MWh de energie electrică. 

Circa 25% din total a fost livrat în Sistemul Energetic Naţional, confirmând rolul important în echilibrarea producţiei şi distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea. Valoarea energiei transferate în sistem a fost de peste 6 milioane de dolari.

„Centrala de cogenerare reprezintă un pilon esenţial de stabilitate atât pentru rafinăria Petromidia, cât şi pentru Sistemul Energetic Naţional, contribuind decisiv la echilibrarea reţelei din Dobrogea. Performanţele obţinute reflectă profesionalismul, disciplina şi responsabilitatea echipei noastre, formată şi consolidată alături de ingineri cu expertiză solidă în cogenerare. Prin integrarea echipamentelor de ultimă generaţie şi prin operarea coordonată a întregului sistem, asigurăm funcţionarea la cele mai înalte standarde de siguranţă, eficienţă şi fiabilitate”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.

Cele două grupuri (turbine împreună cu cazanele de abur) din configuraţia centralei au produs şi 300.000 de tone de abur tehnologic, cantităţi suficiente pentru a susţine procesele termice şi mecanice specifice rafinăriei Petromidia.

Centrala are inclusiv capacitatea de a funcţiona în mod insularizat, fără să depindă direct de Sistemul Energetic Naţional, în eventualitatea unor perturbări în reţea, ceea ce conferă un plus de siguranţă proceselor operaţionale din rafinăria Petromidia. Recent, centrala a fost angrenată într-un exerciţiu care a testat această capacitate.

Integrarea centralei de cogenerare reduce dependenţa energetică a rafinăriei Petromidia, optimizează costurile şi oferă un control sporit asupra resurselor, cu un potenţial efect pozitiv asupra performanţei financiare a Grupului KMG International (Rompetrol).

Amintim că, din 30 decembrie 2025, Rompetrol Energy a devenit operatorul exclusiv al centralei, asigurând un flux stabil de energie electrică pentru platforma din Năvodari, în intervalul 60–80 MWh şi furnizând până la 180 de tone de abur tehnologic pe oră.

Testele de punere în funcţiune şi verificările tehnice au fost realizate între februarie şi decembrie 2025, perioadă în care au fost validate cele două turbine pe gaz, sistemele de măsură şi control, instalaţiile de alimentare cu gaze naturale şi cu gaze de rafinărie, precum şi circuitele de abur destinate rafinăriei. 

Producţia de energie electrică a început în primăvara anului trecut, odată cu sincronizarea turbinelor SGT‑750 cu Sistemul Energetic Naţional, iar din toamnă centrala a putut furniza concomitent energie electrică şi abur, odată cu intrarea în funcţiune a cazanelor recuperatoare.

În lunile octombrie şi decembrie, pe parcursul a 28 de zile, a fost realizat testul de anduranţă – ultimul şi cel mai complex pas înainte de recepţie – care a confirmat funcţionarea stabilă a centralei în condiţii reale de exploatare.

Turbinele SGT-750, cele mai importante echipamente instalate, utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural şi gaz de rafinărie) şi generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare. 

Utilizarea turbinelor de gaz Siemens SGT-750 reprezintă o premieră pentru sectorul energetic din România, aceste echipamente fiind recunoscute pentru eficienţa ridicată, flexibilitatea operaţională şi fiabilitatea în exploatare industrială.

Rompetrol Energy a fost înfiinţată în anul 2012 pentru a dezvolta şi opera centrala de cogenerare, proiect care a reprezentat una dintre direcţiile prioritare susţinute prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR).

Acest proiect confirmă angajamentul KMG International (Rompetrol) de a rămâne un investitor strategic în România, cu o contribuţie directă la modernizarea sectorului energetic şi la susţinerea economiei naţionale.
 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International