Rafinăria Petromidia a devenit pentru o zi gazda unei competiţii de şah în aer liber, reunind peste 200 de copii cu vârste între 5 şi 19 ani. Organizat în cadrul programului naţional „Şah în Şcoală”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, evenimentul a adus împreună copii ai angajaţilor Rompetrol, elevi din judeţul Constanţa şi participanţi din alte regiuni ale ţării. Dincolo de competiţia sportivă, iniţiativa reflectă angajamentul companiei de a investi în educaţie şi în dezvoltarea comunităţilor locale, oferindu-le copiilor oportunitatea de a descoperi unul dintre cele mai importante obiective industriale ale României.
„La prima vedere, şahul şi o rafinărie par să aparţină unor lumi complet diferite. În realitate, ambele se bazează pe strategie, disciplină, analiză şi capacitatea de a lua decizii responsabile. La Petromidia, aceste competenţe stau la baza performanţei industriale; pe tabla de şah, ele îi ajută pe copii să îşi dezvolte gândirea şi încrederea în propriile decizii. De aceea, am ales să găzduim această competiţie şi să deschidem porţile rafinăriei către comunitate. Credem că investiţia în educaţie şi în dezvoltarea tinerelor generaţii este una dintre cele mai valoroase investiţii pe care o companie o poate face pentru viitor.” - Sorin Graure, Director General Rompetrol Rafinare
Competiţia s-a desfăşurat în sistem elveţian, pe parcursul a cinci runde, iar participarea a fost gratuită. Toţi copiii au primit diplome, cupe, medalii şi premii, în semn de apreciere pentru implicarea, perseverenţa şi spiritul lor competitiv.
Rompetrol este partener al programului naţional „Şah în Şcoală” încă din anul 2021, susţinând dezvoltarea şi extinderea acestuia prin sprijin acordat activităţilor educaţionale, competiţiilor dedicate copiilor, formării profesorilor şi promovării şahului ca instrument de învăţare în şcolile din România.
Judeţul Constanţa reprezintă una dintre cele mai active comunităţi din cadrul programului, activităţile fiind implementate inclusiv în şcoli din Năvodari, Corbu, Agigea, Topraisar, Săcele şi din alte localităţi aflate în proximitatea rafinăriei Petromidia.
„În fiecare an organizăm peste 365 de competiţii şi evenimente de şah în întreaga ţară, oferind copiilor oportunitatea de a învăţa, de a concura şi de a-şi dezvolta încrederea în propriile forţe. Competiţia de la Petromidia este una cu totul specială – pentru prima dată, unul dintre cele mai importante obiective industriale din România găzduieşte un astfel de eveniment educaţional. Ne bucurăm că majoritatea participanţilor provin din comunităţile din Dobrogea, unde programul Şah în Şcoală este prezent în tot mai multe unităţi de învăţământ. Astfel de parteneriate demonstrează că atunci când educaţia, comunitatea şi mediul de afaceri lucrează împreună, copiii au acces la experienţe care îi inspiră, îi motivează şi îi ajută să îşi dezvolte competenţe pe care le vor folosi toată viaţa.” - Vlad Ungureanu, profesor iniţiator şi coordonator naţional al programului „Şah în Şcoală”.
În cei peste cinci ani de activitate, programul a ajuns la peste 150.000 de copii din întreaga ţară, prin implicarea a peste 2.000 de profesori şi distribuirea gratuită a peste 80.000 de manuale şi materiale educaţionale în şcoli din mediul urban şi rural. Prin intermediul şahului, programul contribuie la dezvoltarea unor competenţe esenţiale pentru viitor, precum gândirea critică, concentrarea, disciplina, perseverenţa, creativitatea şi capacitatea de a lua decizii.
Competiţia de la Petromidia se înscrie într-un program mai amplu prin care Rompetrol contribuie la dezvoltarea comunităţilor din judeţul Constanţa. De-a lungul anilor, compania a susţinut numeroase iniţiative în domeniile educaţiei, sănătăţii, culturii şi protecţiei mediului, dezvoltând parteneriate de lungă durată cu instituţii locale şi organizaţii relevante. În domeniul educaţiei, Rompetrol colaborează cu licee tehnologice şi cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa pentru susţinerea formării viitorilor specialişti, în timp ce în domeniul sănătăţii sprijină proiecte dedicate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi Centrului Multifuncţional de Sănătate Năvodari. Compania este, totodată, un partener activ al vieţii culturale locale, susţinând evenimente precum Weekend Sessions - organizate la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, concerte şi proiecte dedicate patrimoniului şi educaţiei culturale, inclusiv recitaluri susţinute de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Prin aceste iniţiative, Rompetrol îşi reafirmă angajamentul de a contribui, pe termen lung, la dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Despre Rafinăria Petromidia
Rafinăria Petromidia, situată în Năvodari, este cea mai mare şi cea mai complexă rafinărie din România şi unul dintre cele mai moderne complexe integrate de rafinare şi petrochimie din Europa de Sud-Est. Cu o capacitate anuală de procesare de aproximativ 6 milioane de tone şi singura divizie petrochimică din România, Petromidia reprezintă un activ strategic pentru securitatea energetică a ţării şi pentru aprovizionarea pieţei interne cu carburanţi şi alte produse petroliere.
De aproape cinci decenii, rafinăria contribuie la dezvoltarea economică a României şi a judeţului Constanţa prin investiţii continue în modernizarea instalaţiilor, eficienţă operaţională, digitalizare şi proiecte de creştere a performanţei energetice. În primul semestru al anului 2026, Petromidia a procesat aproximativ 2,6 milioane de tone de materii prime, menţinând un grad de utilizare a capacităţii de rafinare de peste 98%, în pofida opririi tehnologice planificate din luna martie. Totodată, rafinăria a obţinut un randament al produselor albe de 86,54% şi a înregistrat un nou minim istoric al Indicelui de Intensitate Energetică (EII), reflectând preocuparea constantă pentru eficienţă operaţională şi optimizarea consumului de energie. În aceeaşi perioadă, peste 69% din producţia de carburanţi a fost destinată pieţei din România, consolidând rolul strategic al Petromidiei în asigurarea continuităţii aprovizionării şi a securităţii energetice naţionale.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International