19. 01. 2026

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin compania Rompetrol Energy, a finalizat recepţia lucrărilor la centrala de cogenerare de pe platforma Petromidia Năvodari, cel mai important proiect de investiţii al mecanismului.

Astfel, începând cu data de 30 decembrie 2025, Rompetrol Energy a devenit operatorul exclusiv al centralei, care contribuie direct la modernizarea infrastructurii energetice din Dobrogea, a rafinăriei Petromidia, cu posibilitatea inclusiv de direcţionare a surplusului de energie electrică în reţeaua naţională (SEN).

„Recepţia lucrărilor, venită în urma rezultatelor din perioada de testare finală, confirmă funcţionarea optimă şi eficienţa centralei, cea mai importantă investiţie energetică din Dobrogea ultimilor 15 ani. Rompetrol are acum un activ de producţie nou, care va susţine dezvoltarea pe termen lung a platformei Petromidia şi va contribui la modernizarea infrastructurii energetice din România”, a declarat Yedil Utekov, Director Producţie şi Servicii Industriale în cadrul KMG International.

Centrala a fost integrată complet cu rafinăria Petromidia şi cu Sistemul Energetic Naţional, asigurând fluxul necesar de energie al platformei Petromidia (60–70 MWh) şi abur tehnologic de până la 180 de tone/oră.

Integrarea reduce dependenţa energetică a rafinăriei, optimizează costurile şi eficientizează procesele operaţionale, ceea ce va consolida controlul strategic asupra aprovizionării cu energie în cadrul Grupului KMG International (Rompetrol) şi va susţine rezultatele financiare înregistrate.

De la începutul testelor, centrala a produs circa 150.000 MWh de energie electrică şi aproximativ 190.000 de tone de abur tehnologic, volume direcţionate către rafinăria Petromidia şi SEN. Ultimul test, care a garantat funcţionarea conformă a centralei, a fost cel de anduranţă, cu o durată totală de 28 de zile, desfăşurat în două etape de câte 14 zile – în luna octombrie şi în luna decembrie.

În această perioadă, centrala a funcţionat conectată la instalaţiile rafinăriei, asigurând simultan producţia de energie electrică şi abur necesare proceselor industriale.

Rompetrol Energy a obţinut certificările şi autorizaţiile necesare din partea autorităţilor de profil, licenţa comercială fiind obţinută la începutul lunii decembrie.

Amintim că, în perioada februarie – iunie 2025, au fost realizate testele de punere în funcţiune şi de conformitate ale celor două turbine pe gaz, au fost verificate sistemele de măsură şi control, cele de alimentare cu gaze naturale şi gaz de rafinărie şi au fost pregătite sistemele de abur pentru furnizarea către Petromidia.

Producţia propriu-zisă de energie electrică a început în primăvară, odată cu sincronizarea celor două turbine SGT-750 cu sistemul energetic naţional în toate configuraţiile de funcţionare. Începând din toamnă, centrala a avut capacitatea de a furniza atât energie electrică, cât şi abur către Rompetrol Rafinare, ca urmare a începerii producţiei de abur în cazanele recuperatoare.

Turbinele SGT-750, cele mai importante echipamente instalate, utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural şi gaz de rafinărie) şi generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de KMG International (80%) şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (20%), obiectivul principal şi strategic al acestuia fiind dezvoltarea de proiecte energetice în România.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International